Recent am citit un articol despre echilibrul viata-munca, cateva studii demografice, in US evident;

Totusi nicaieri nu am citit cum de intr-o era a evolutiei tehnologice, cand tot acest proces ar trebui sa faca lucrurile mai usoare pentru oameni, sa ne lase mai mult timp pentru viata personala, lucrurile se intampla exact invers. In ziua de azi daca incetinesti putin ritmul, nu supravietuiesti; ideea este, cand ne vom opri? si mai important, cum?

In ziua de azi singura sansa pe care o ai ca sa ai o viata sociala/ personala implinita este sa nu faci cariera; o data intrat in caruselul “luptei” pentru cariera totul pare a fi pierdut; si nu este un cliseu replica atat de des intalnita “cand incepi sa faci bine la munca, viata ta personala e pe duca”. In trecut munca era un mijloc de a-ti castiga traiul, acum, desi se merge pe ideea identificarii talentelor personale astfel incat ceea ce muncesti sa fie ceea ce iti place pentru a fi mai productiv si mai multumit in acelasi timp, cati dintre noi putem spune ca facem la servici ceea ce ne pasioneaza? Sa fie asta tot o strategie care sa ne faca sa stam la servici din ce in ce mai mult? Chiar este facuta pentru binele nostru al celor ce muncim, sau pentru cei care controleaza organizatii/ masinarii care produc pentru ei?

Aceasta lupta pentru talente, este sau nu si in folosul nostru individual? sau serveste doar organizatia?

“Alege sa faci ceea ce iti place si nu va trebui sa muncesti nici macar o singura zi.”*

Confucius       

Ironic, nu?