Contact
Așa cum unii călătoresc în jurul lumii și își împărtășesc experiența, la fel am călătorit și eu prin diferite medii organizaționale de la firme cu zece angajați la unele cu mii de angajați, de la ONG-uri bazate pe voluntariat la companii orientate către profit. Din călătoriile mele aduc în beneficiul vostru cunoștințele și experiența mea. Experiența este diferită de fiecare dată, însă mereu aceeași dacă te uiți că este creată mereu in jurul oamenilor.
Chiar dacă vorbim despre oameni, timp sau instrumente, totul este la sfârșit de zi o resursă pentru orice organizație și mereu se reduce la bani. Totuși, oamenii sunt o resursă care are o caracteristică distinctă, precum fotografia care este acea formă unică de artă care va capta de fiecare dată un moment care niciodată nu se va repeta, oamenii sunt imprevizibili, cu toane, talentați și unici. Cum gestionezi asemenea resurse și cum te poți baza pe deplin pe ei?
Bine ați venit așadar pe pagina mea și vă invit să vă asumați un rol activ în a găsi răspunsuri la întrebarea de mai sus împreună cu mine.